Nu mică este disperarea părinților ce au copii școlari sau adolescenți; deriva societății noastre nu mai este de mult cunoscută doar de o minoritate - de dreapta până mai deunăzi - și am ajuns la un “consens” cu părinții socialiști, liberali, capitaliști, ecologiști, de aici sau de aiurea care se pun astăzi de acord pentru a deplânge vidul cultural, etic, religios în care copiii noștri se zbat.


Într-o societate care nu se mai preocupă de a-și educa urmașii, copiii sunt adesea lăsați acasă cu bona ce nu le dă voie să spargă geamurile (pentru părinții înstăriți) sau - pentru cei mai puțin bogați - trimiși la un curs de karate cu bunica ce încearcă să-i păzească de pericolele transportului în comun. Credem însă că trebuie ceva mai mult pentru a da o șansă tineretului nostru.

 

 

Apusul elitelor


În toate vremurile, pornind de la cele mai îndepărtate, societatea a fost împărțită în câteva “clase” : aristocrația (cărturarii, războinicii și preoții), slujbașii statului și meșteșugarii. Slujbașii și meșteșugarii își educau copiii pentru a deprinde de mici îndeletnicirile părintești, migrația socială fiind foarte slabă. Aristocrația punea accentul pe cultură și sport, urmând vechiul precept “mens sana in corpore sano”.


De la revoluția franceză a început uniformizarea păturilor sociale prin atotputernicia capitalului; industriașii, negustorii, bancherii au prins a accede în sferele înalte ale societății cu ajutorul banilor și a alianțelor cu familiile aristocratice ce deveneau astfel posibile. Egalitarismul revoluționar, ajuns destul de târziu la modă în spațiul nostru danubio-carpatian, a fost importat de către pașoptiștii școliți la Paris, păstrând totuși un mare respect față de cultură și educație aleasă. 


Octombrie roșu a reprezentat pentru elite începutul sfârșitului, în spațiul sovietic prin acțiuni coercitive, în occidentul socialist prin auto-cenzura bine-gânditorilor și tirania intelectuală a celor subvenționați de Moscova. Între gulagul rusesc și cafenelele din Saint-Germain, sub privirea impasibilă a monarhiilor europene, s-au estompat valorile tradiționale, lăsând locul politrucilor ce au reușit să impună din mai 68 până în zilele noastre diletantismul, mondialismul și incultura. Educația generală a început de atunci a fi îndreptată spre tehnici de obținere și sporire a capitalului, ridiculizând cultura, religia și sentimentul național.

 

 

Modelul Greciei antice la ordinea zilei


De câțiva ani a aparut la nivel mondial un sistem sportiv care a fost pus la punct de unele segmente din armata celui de-al treilea Reich, sistem ce-și găsește rădăcinile în Grecia antică. Unifight, de la Universal fight, este un sistem complex de pregătire aplicativ militar și de competiție, care conține elemente din probele de pentatlon, de tir cu arme de foc, din utilizarea armelor albe și de luptă corp la corp.


Fiind mult timp rezervate trupelor de elită din toate țările ce se antrenau deja în acest sistem, doar din anul 2000 au început să participe civilii la întreceri în care își dau și acum măsura militarii în proporție de 80 la sută.


Forma sportivă, de competiție a sistemului Unifight, conține două etape consecutive. Prima etapă este efectuată de ambii sportivi ce se întrec pe trasee paralele în parcurgerea unei piste cu obstacole (cățărări pe plasă, coborâri pe sfoară, alergare pe bârnă, tunel de plasă), probe de tir cu pușca și aruncarea cuțitului. Orice obstacol nedepășit atrage descalificarea sportivului. Cea de-a doua etapă constă în lupta corp la corp pe ring în formă full contact. Câștigătorul primei reprize urcă pe ring cu un avantaj la puncte, și dispune de mai mult timp de odihnă înainte de începerea luptei.


Trebuie știut că timpul are o mare importanță la unifight, deoarece după ce parcurg prima etapă într-un minut și jumătate, luptătorii au un minut pentru a se echipa cu genunchiere, cotiere, cochilie și cască. Urmează două reprize a câte două minute fiecare de luptă “totală”, în care toate stilurile sunt admise, luptătorii putând folosi orice tip de lovituri. Un spectator, chiar și neofit, vede imediat diferența între celelalte arte marțiale și lupta pe ringul de unifight, care este foarte îndârjită și necruțătoare.

 

Similitudinea cu forma antică a Jocurilor Olimpice este evidentă, cu spiritul acestor jocuri de asemeni. Știind că atleții Greciei antice se rugau pentru victorie sau moarte, motto-ul sportivilor ale Jocurilor Olimpice moderne, “important este să participi”, ar fi putut părea, cel mult, o glumă bună celor ce sunt prezentați de către Homer ca războinici prin excelență, așa cum pare foarte îndepărtat de spiritul luptătorilor unifight.


Pentatlonul, introdus în Olimpiadă în 708 î.H., asa cum îl descriau anticii, îmbina cinci discipline diferite: stadion, lupte, aruncarea discului, săritura în lungime și aruncarea suliței, fiecare dintre ele fiind considerată necesară în pregătirea tinerilor pentru serviciul militar. De altfel, se pare că antrenamentele pe care pentatleții le susțineau erau similare cu cele efectuate de către soldații din armata regulată. 
    
În anul 2000, a fost fondată, la Paris, Federația Internațională de Unifight, sub conducerea campionului olimpic de judo Serghei Novicov, din Rusia. Federația Română de Unifight a fost înființată în anul 2001 și, din anul 2002, este membră a Federației Internaționale de Unifight. Tot în 2002, a fost înființată Federația Europeană de Unifight, care are sediul în România. De la primul campionat mondial din 2000 până la cel din 2007, România a obținut rezultate absolut excepționale, urcând pe podium români la fiecare competiție. În noiembrie 2007, la Tashkent, Uzbekistan,  a fost consacrat vice-campion mondial Adrian Belu, 28 de ani, instructor sportiv al Jandarmeriei române. Aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care Federația Româna de Unifight nu a beneficiat niciodată de nici un buget sau ajutor din partea instituțiilor românești, fiind singura federație independentă din țară. 

 

 

Educația tineretului : iată prioritatea noastră


Mai marii FRU fac parte din părinții îngrijorați de lipsa de perspectivă educațională a tineretului nostru. 

 

“Oamenii care studiază și se antrenează în stil unifight sunt capabili să facă față oricărei situații. Este o disciplină completă și unitară, care poate contribui nu doar la pregătirea fizică a copiilor, ci și la dezvoltarea curajului, a simțului de orientare, a vitezei și a motricității” spune președintele FRU, Marian Constantin. Afirmație susținută, deoarece propriul fiu, Andrei Constantin, este la 20 de ani vice-campion european de unifight, antrenat fiind din copilărie în acest sistem.
    
În capitală, cei ocupați de educația copiilor pe modelul antic, acordând prioritate culturii și sportului, au preferat sistemul unifight ca și pregătire marțială. “Academia piciu' si picea”, ce-și va deschide porțile la sfârșitul anului acesta, after-school de modă veche s-ar putea spune, a introdus pregătirea unifight printre celelalte activități ale copiilor (scrimă, echitație, înot, pian, corală, pictură, religie și bune maniere). “Evident, din pregătirea copiilor vor lipsi probele care implică utilizarea armelor de foc sau a armelor albe” explică Marian Constantin. Copiii nu vor simți nevoia de a utiliza arme, deoarece acest sistem îi învață atât autoapărarea foarte eficientă cât și stăpânirea de sine, ceea ce le va permite să fie în siguranță atât în mediul școlar cât și cel exterior.


Latura mai importantă pentru copii este disciplina, pe care orice sport practicat cu regularitate o presupune, și care devine absolut evidentă la practicanții sistemului unifight. Disciplină ce lipsește cu desăvârșire din viața lor de zi cu zi.

 

Elementele importante par a fi reunite pentru a permite copiilor noștri să devină într-o zi cetățeni echilibrați ai unei societăți românești ce nu a reușit încă să se reconstruiască, dar care poate renaște cu ajutorul lor. Scopul nu este de a-i transforma în  gladiatori moderni, ci a le oferi un sistem ce le va servi toată viața, chiar dacă nu practică competițiile.
    
Câștigătorii Olimpiadelor antice erau celebrați în ultima zi a jocurilor, moment solemn în care aceștia primeau cel mai râvnit trofeu din lumea antică, cununa de lauri. Învingătorii erau purtați în procesiuni fastuoase prin mijlocul mulțimii care nu precupețea nimic atunci când era vorba de răsplătirea lor. Eroii erau scutiți de taxe și primeau mese gratuite pentru tot restul vieții. Numele lor era menționat în locurile publice, iar cetatea iși asuma rolul de a le ridica statui și ode glorioase.

 

Poate dacă reușim să restabilim valorile, educându-ne copiii în spiritul respectului față de efort, în recunoașterea valorii, vom avea șanse de a mai vedea o societate în care un milionar nu este primit în orice casă, chiar dacă ia meditații de bune maniere. O societate în care banii nu pot cumpăra respectul.

 

Deoarece Federația Română de Unifight are ca imn poezia lui Radu Gyr, Crezul,  le vom ura unifightiștilor de azi și de mâine să se facă demni de aceste versuri :

 

Puteți să năpustiți tot iadul
ca să mă-nfrângă până-n miez
eu stau în viscole ca bradul
Și tare, tare ca un crez ...

 

Simona Niculescu (Publicat în "Puncte Cardinale", decembrie 2007)


 

Unifight: modelul militar pentru societatea civilă

01 decembrie 2007