Instanța a explicat pe înțelesul edilului din Băiculești (Niculaie DRAGNEA pe nume) că taxele și impozitele nu sunt datorate de către cetățeni DECÂT dacă sunt cerute. LEGAL.

 

Public Attitude, prin președinta sa Simona NICULESCU a clarificat problema taxelor și impozitelor locale plătite de cetățenii români fără a avea la bază vreo decizie de impunere, legal întocmită și transmisă. Punând nu numai carul înaintea boilor -dar și remorca- primăria Băiculești a emis pe numele președintei asociației un "Titlu executoriu", urmat de o "Somație" pentru taxe și impozite pe ultimii 5 ani, fără să fi emis vreodată anterior o decizie de impunere. Total greșit, precum a demonstrat doamna NICULESCU în fața Judecătoriei Curtea de Argeș și a Tribunalului Pitești, pe calea unei contestații la executare câștigată, definitivă.

 

Primarul comunei Băiculești a avut nevoie de explicații detaliate, nu a înțeles din prima de ce instanțele naționale au respins argumentariul primăriei -formulat prin fostul Decan al Baroului Argeș, Alin POSTELNICESCU care, cu toate că era plătit din banii publici nu s-a învrednicit a se prezenta la instanță pentru a susține punctul de vedere al primăriei. Persistând în eroare, prin avocatul absenteist, Niculaie DRAGNEA o ținea pe a lui, că noi cetățenii am avea datoria să ne întocmim singuri “la Dolorosa”, să ne calculăm singuri dările către Stat, și dumnealor doar să binevoiască să le încaseze. Instanța i-a explicat în două rânduri edilului că noi cetățenii avem DOAR obligația de a declara proprietățile noastre, calculul și solicitarea impozitelor printr-un act administrativ fiscal care să poată fi verificat și la nevoie contestat este obligația organului administrativ al autorității publice locale.

 

În absența unei decizii de impunere (actul administrativ fiscal reprezentând titlul de creanță) noi cetățenii nu datorăm nimic. Este ca și cum ai cere unei firme să plătească bani fără a avea o factură la bază.

 

De aici decurg câteva întrebări. Prima dintre ele ar fi cum pot justifica primăriile sumele încasate de la cetățeni fără să fi emis înainte decizie de impozitare. A doua întrebare privește soarta persoanelor care s-au văzut deja executate silit în baza unor “titluri executorii” emise ilegal, așa cum a pățit doamna NICULESCU, care a reușit însă să anuleze în instanță aceste acte ilegale.

 

Literatura de specialitate și jurisprudența vor lămuri în timp problema sumelor ilegal încasate de către primari, fără act legal la bază. Asociația Public Attitude va sprijini prin toate mijloacele cetățenii ce au fost deposedați de bunurile lor în baza unor titluri executorii ilegale. Sperăm însă să fim sprijiniți în eforturile noastre de către profesioniști ai dreptului, precum sperăm că și cetățenii nedreptățiți (executați silit) să dorească să își recapete drepturile.

 

Noi depunem toate eforturile pentru a vă ajuta, dar voi VREȚI ?

 

 

https://issuu.com/simonaniculescu3/docs/incheiere_27.11.2018

 

 

https://issuu.com/simonaniculescu3/docs/decizie_2827_2019

 

 

 

Nu datorăm impozit pe clădiri sau teren dacă primăria nu se învrednicește a ni-l cere. LEGAL.

25 august 2019