Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, viaţa românească civilă va suferi unele transformări. Ne vom interesa aici de consecinţele acestei aderări asupra dreptului în ţara noastră.

 

Dreptul românesc îşi trage rădăcinile din dreptul roman, codificat de către împaratul Iustin. În Franţa, Napoleon s-a inspirat din codul Iustinian pentru a elabora Codul Civil francez în 1804, ce a fost preluat aproape fără modificări de către ţara noastră în 1864.

 

Bineînţeles, modificări au intervenit într-un secol şi jumătate, Codul Civil însă în redactarea actuală reflectă încă o viaţă socială ce (din păcate, de multe ori) nu mai este actuală.

 

La vecinii noştri mai vechi europeni situaţia nu este mai bună. Eminentul profesor Serge Guinchard deplângea de mult timp deja acest decalaj în dreptul francez, chiar dacă dreptul procesual (care este specialitatea Domniei-sale) s-a adaptat mult mai uşor noilor metode/tehnici moderne.

 

Ce să mai cerem în materie de realism istoric când Dalloz-ul precizează că notele explicative ale redacţiei figurează în italică iar articolul 1 al Codului Civil francez este redactat în felul următor :


“Legile sunt executorii pe tot teritoriul francez, în virtutea promulgării ce este făcută de către Rege (Preşedintele Republicii).
Vor fi executate în fiecare parte a Regatului (Republicii).”

 

Nevoia unei reforme în profunzime a dreptului este resimţită în multe ţări, în vederea actualizării şi a unei mai bune adaptări la realitatea cotidiană. La începuturi, visul european chema la un drept comun pentru toate ţările C.E.E.; imposibil de realizat, încearcă acum să devină un modus vivendi, să fie numitor comun măcar în materie civilă, în domeniile liberei circulări ale persoanelor, al azilului, al emigrării.


Dreptul comunitar, un supra-drept se poate spune, va deveni de la 1 ianuarie 2007 direct aplicabil în dreptul nostru intern. Va reprezenta cea mai însemnată consecinţă a aderării ţării noastre la aventura europeană, şi de mare importanţă, precum vom vedea.

 


Ce este dreptul comunitar ?

 

În absenţa unor prevederi clare, definiţia dreptului comunitar este aceeaşi ca a dreptului intern, unealta ce permite o funcţionare legală a societăţii civile, compusă din texte legislative, din jurisprudenţă şi din doctrină, doctrina reprezentând articolele de specialitate, ce aduc o lumină asupra interpretării unui text sau a aplicaţiilor posibile.    

 

Noţiunea de aplicabilitate directă nu a fost enunţată de legislator în tratatele fondatoare, ci precum vom vedea a fost degajată de către C.J.C.E.¹, tragând concluziile textelor ce urmăreau alinierea tuturor justiţiilor în spaţiul european.        

 

Din multe justiţii, câteodată desuete şi având fiecare particulărităţile lor naţionale (de multe ori regionale), legislatorul a visat să facă una singură, aplicabilă în spaţiul comunitar. Utopia este evidentă, dat fiind volumul legislaţiei şi al codificărilor ce intervin zilnic. Atunci când un deputat francez (A. Tourret) nu ezită să spună în faţa camerelor că în Franţa nimeni nu ştie exact câte texte se votează în propria Adunare Naţională, nu putem decât să deplângem diletantismul ce caracterizează aventura europeană.

 


Delimitările dreptului comunitar

 

Se doreşte o aliniere a justiţiilor în spaţiul european, şi în apele tulburi ale diverselor tratate, o întrebare interesantă se pune în discuţiile de specialitate : dar ce înseamnă mai clar acest lucru ? Dacă se invocă în Franţa o jurisprudenţă spaniolă, oare judecătorul francez are obligaţia să ţină cont de aceasta ? Vom vedea mai departe că dispoziţiile comunitare primează asupra dreptului naţional. Acolo unde însă opiniile autorizate sunt divergente, este limita acestor dispoziţii comunitare. Unii pretind că o jurisprudenţă dintr-o ţară aderentă, de exemplu în materie socială unde regula stabilită este de a aplica dispoziţiile cele mai favorabile salariatului, poate şi trebuie aplicată într-un caz similar din altă ţară europeană.

 

Dar cum rămâne cu baza legislativă ? Cum poate fi aplicată în România o jurisprudenţă spaniolă atunci când textele legiferatoare care sunt la baza jurisprudenţei spaniole lipsesc cu desăvârşire în România ? Adevărata întrebare este dacă jurisprudenţele naţionale se încadrează sau nu în dreptul comunitar derivat, la care C.J.C.E. a extins obligativitatea aplicării directe în dreptul naţional.

 


Aplicarea directă în dreptul naţional a dreptului comunitar

 

Dacă delimitările dreptului comunitar nu au fost definite, precum am văzut, în mod satisfăcător, nici aplicabilitatea directă nu a fost în mod expres prevăzută, a trebuit C.J.C.E. să precizeze această obligaţie a statelor membre.

 

Rezultă din toate aceste elemente că, fiind dintr-o sursă autonomă, dreptului născut din tratat nu i s-ar putea deci opune judiciar -din cauza naturii specifice originale- un text intern oricare ar fi, fără a pierde caracterul lui comunitar şi fără să fie pusă în cauză însăşi baza Comunităţii. 

 

Că transferul operat de către state a ordinii lor juridice interne către ordinea juridică comunitară, ale drepturilor şi obligaţiilor corespunzând dispoziţiilor tratatului înseamnă deci o limitare definitivă a drepturilor lor suverane împotriva căreia nu ar putea merge nici un act unilateral ulterior incompatibil cu noţiunea de Comunitate (...)”  C.J.C.E., 15 iulie 1964, p 36-37„

Judecătorul naţional, însărcinat cu aplicarea, în cadrul competenţei lui, a dispoziţiilor dreptului comunitar, are obligaţia să asigure plinul efect al acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată, din propria sa autoritate, orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar posterioară, fără să fie nevoie de a cere sau a aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituţional”  C.J.C.E., 4 aprilie 1968.

 

Deciziile C.J.C.E. se lipsesc de comentarii. Judecătorul intern, fie de judecătorie, de tribunal, de Curte de Apel, sau, cu atât mai mult, al Curţii supreme, va avea de la 1 ianuarie 2007 obligaţia de ne-respectare a propriei legislaţii din moment ce aceasta ar intra în conflict cu dreptul comunitar. Ceea ce presupune cel puţin o bună cunoştiinţă a dreptului comunitar compus, reamintim, din legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină. Acest lucru în condiţiile în care, la cunoştiinţa noastră, deciziile C.J.C.E., precum şi cele C.E.D.H.², nu sunt traduse în limba română. Răspunderea conformităţii deciziilor judecătorului cu dreptul european este cu atât mai mare cu cât judecătorul intern are pe de altă parte obligaţia de a califica în drept argumentele părţilor şi de a desemna textele aplicabile, la nevoie recalificând faptele fără a fi legat de încadrarea dată lor de către părţile la un proces. 

 

Să nu disperăm totuşi, judecătorii noştri nu vor fi chiar aşa de singuri în faţa noilor lor răspunderi. Din haosul judiciar european Comisia Comunităţilor Europene a dat un raport pe 28 iunie 2006, care încearcă să readucă puţină ordine în interpretarea şi aplicarea textelor. De la 1 ianuarie 2007 va reintra în vigoare articolul 234 al tratatului C.E., ce permite consultarea C.J.C.E. de către oricare instanţă naţională, prin intermediul întrebării prejudiciale. Acest mecanism, destul de complex, va fi explicat într-un articol ulterior, aici vom spune doar că este posibilitatea oferită oricărui justiţiabil de a verifica dacă legile aplicate în faţa instanţei naţionale sunt sau nu conforme dreptului european. Judecătorii vor fi deci luminaţi de avizul Curţii de Justiţie în caz de dubiu. 

 

Când ne gândim că încă din 1975 Curtea de Casaţie franceză aplică preeminenţa dreptului european asupra dreptului naţional, şi cu toate acestea Franţa era încă în 2004 cea mai condamnată ţară pentru nerespectarea tocmai a dreptului european, nu ne rămâne decât să urăm judecătorilor noştri, pornind de la judecătoriile judeţene, multă putere de muncă, capacitate de memorizare, cursuri intensive de limbă franceză şi engleză, şi un acces internet non-stop pentru a putea face provizie de jurisprudenţă europeană. 

 

Şi un an nou fericit.

 

 

Simona NICULESCU (Publicat în "Puncte Cardinale", decembrie 2006)


¹ C.J.C.E. : Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene                                                                                       

² C.E.D.H. :  Curtea Europeană a Drepturilor Omului                          

Intrarea României în U.E.: Consecințe asupra dreptului național

30 noiembrie 2006