Public Attitude

Vezi aici

Un articol

Orasul scufundat

Bucureștiul cunoaște agitația electorală în aceste zile. Panouri cu slogane și promisiuni care mai de care mai irealiste au împânzit orașul, fizionomiile candidaților partidelor cu buget mare au ajuns ne fie familiare până și nouă celor ce nu avem televizor.

Doctorul Oprescu ne informează prin toate canalele posibile ar fi demonstrat se poate, numai nu înțelegem foarte bine în ce constă această putință și care sunt mai exact motivele domniei sale de laudă. Din punctul meu de vedere, a demonstrat poate face lucrări disproporționate -chiar dacă oarecum utile circulației- cu un buget ce a crescut exponențial în timpul executării precum Făt Frumos, ajungând adeseori la triplu față de cel inițial sau chiar mai mult față de necesități. A mai demonstrat se consideră -pe bună dreptate pentru moment- deasupra legilor, având peste 90 de plângeri penale numai la secția 20 poliție pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești în spinoasa problemă a caselor naționalizate, supărătoarea Lege nr. 10/2001. A mai demonstrat de asemeni domnul doctor că poate convinge comisia de analiză a dosarelor Legea 10 nu se mai prefacă lucrează, ci analizeze în medie 30 de dosare săptămânal acum disperarea foștilor proprietari a atins paroxismul odată cu recenta amenințare a unei legi ce nu ar mai permite restituirea în natură a caselor naționalizate și plafonează despăgubirile la 15 % din valoarea imobilului, plătibile în 10-12 ani. În acest ritm alert, cele 42 468 de dosare pe care Primăria recunoaște a le avea în lucru vor fi soluționate în aproximativ 29 de ani, timp în care vor fi trecut în neființă majoritatea notificatorilor precum și moștenitorii lor, în ipoteza în care guvernanții noștri nu vor decide să ne scutească de așteptare și stres promulgând legea ce naționalizează a doua oară proprietățile noastre. Doctorul a mai îmbogățit portofoliul Primăriei cu plângeri penale pentru demolări ilegale a unor clădiri de patrimoniu. A mai demonstrat că POATE plăti din banii publici (ai noștri, ai cetățenilor) zeci de mii de euro pentru incompetența funcționarilor primăriei, și că nu îi pasă dacă Curtea de Conturi dă Primăria în judecată pentru acest lucru.

Despre ceilalți candidați la postul de edil șef al capitalei nu voi vorbi. Toți o apă și un pământ, compromiși cu diverse matrapazlâcuri puțin glorioase, sub o guvernare sau alta. Fac parte din tagma servitorilor ce te înșeală la micile socoteli de bucătărie, dar care sunt atât de mărunte încât te abții să-i mai controlezi, din respect pentru propria umanitate.

Vreau în schimb să aplaud candidatura lui Nicușor Dan la postul de primar general al Bucureștiului. Un om serios, ce-și duce proiectele la capăt și căruia îi pasă de București. Acest matematician, școlit la Paris dar trăind prin voința lui la București, scump la vorbă dar hotărât în acțiune s-a decis să se aleagă. Cu un program clar, coerent, vine să ne propună să refacem o capitală în care a locui și trăi nu va mai fi o pedeapsă. În campania domniei sale găsim soluții realiste pentru problemele noastre cotidiene. În primul rând, valorificarea economică a capitalei noastre : definirea Bucureștiului ca centru regional în tehnologie, IT și industrii creative. În condițiile în care limba română este mai folosită decât engleza în sânul societățiiMicrosoftdin America, în careBit Defender, produs românesc, este cel mai căutat antivirus informatic din toată lumea, stăm și ne mirăm cum de nu ne-a venit oare această idee înainte. A doua propunere indecentă a lui Nicușor Dan este înceteze cheltuiala aberantă a banului public, prin organizarea de licitații transparente, mediatizate, cu termene suficiente pentru o participare reală. Publicarea pe site-ul Primăriei a tuturor contractelor în curs de desfășurare. Publicarea pe site-ul Primăriei a listei tuturor proprietăților Municipalității și a contractelor de închiriere pentru acestea. Sistem online pe site-ul Primăriei pentru publicarea detaliată a tuturor facturilor plătite de Primărie, cu corespondența față de capitolele de buget. Un vast program în sine, ce merita dezvoltat pentru plăcerea pe care fiecare dintre noi o resimte citind propuneri atât de cinstite încât par desprinse dintr-un roman de cavalerism după experiențele electorale trecute și actuale. Mobilitatea prin eficientizarea transportului în comun, răscumpărarea piețelor concesionate pentru a permite accesul produselor țăranilor -și nu ale intermediarilor- către mesele noastre, locuințele sociale, poluarea și sănătatea populației sunt câteva dintre obiectivele pe care și le propune acestpariace a continuat și se încăpățânează gândească în termeni etici, morali și civici.

Orașul nostru a suferit nenumeroase mutilări în ultimii 20 de ani, P.U.G.-ul (Planul Urbanistic General) fiind de altminteri expirat din 2010 și suferind nu mai puțin de 3 000 de modificări în perioada post-comunistă prin diverse P.U.Z.-uri (plan urbanistic zonal, derogări punctuale). Acel plan ce trebuia să fie o constantă, literă de lege, ceva de la care nu se puteau abate diverșii dezvoltatori sau constructori, a fost modificat în medie de 11 ori în fiecare lună prin aceste P.U.Z.-uri, pentru a servi interesele unora sau altora, în detrimentul spațiilor verzi, ale locurilor de joacă pentru copii sau ale monumentelor istorice ce se trezeau strivite între monștrii de sticlă și beton. Orașul București va fi la propriu scufundat dacă -de fapt când- un cutremur de amplitudinea celui din 1977 ne va zgudui din nou, fiind mândri posesori a peste 300 de imobile încadrate în primele 2 grupe de risc seismic.

A fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice și neparticiparea „din indiferență sau tembelism” a cetățenilor la viața cetății. Cel găsit vinovat urma „să fie despuiat de onoruri și scos din rândul cetățenilor”. Aristotel o scrie, în „Statul Atenian”. Nicușor Dan și-a asumat rolul de cetățean și conducător, candidând independent, fără susținere din partea vreunuia sau altuia dintre partidele actuale – ce nu diferă decât prin nume, așa-zisele soluții pe care le propun pentru Capitală sau metodele prin care înțeleg să stoarcă banii publici fiind absolut identice.

Gestul unui tânăr nepătat de a intra în această atmosferă îmbâcsită comparabilă -după cum bine spunea Jose-Antonio Primo de Rivera- cu atmosfera unui bordel, nu poate fi înțeles decât ca o jertfă. Sacrificiul unui om integru ce se va confrunta -oricare ar fi rezultatul scrutinului- cu micile interese ale fiecăruia, repetate obsesiv din partea celor mulți ce nu mai văd licărirea din capătul tunelului, nu au o altă speranță de îndreptare -cel puțin în capitală- în afara lui Nicușor Dan, singurul ce este ALTFEL. Un bărbat ce va trebui să-și îndeplinească îndatoririle personale -a face un copil, a construi o casă, a planta un pom- pe lângă numeroasele lupte ce va duce pentru fiecare om ce și-a pus speranțele în el în această campanie. Un cercetător în matematică ce va trebui să-și aducă contribuția la știința universală în aceleași condiții, sclipitor fiind și recunoscut ca atare de toate institutele internaționale de specialitate, ce-i doresc colaborarea.

Nicușor Dan a contribuit de la întoarcerea lui în țară în tăcere, cu modestie dar cu mare seriozitate la refacerea patrimoniului intelectual, cultural, arhitectural al patriei noastre. A lansat, susținut din fonduri proprii și a obținut recunoașterea Școlii Normale Superioare București, care a devenit prin aprecierea surorii mai mari de la Paris comparabilă dacă nu superioară în privința calității învățământului și a talentelor. Din 2006 militează -cu mare succes în instanță- pentru salvarea patrimoniului arhitectonic al capitalei noastre, reușind să stopeze demolările ilegale ale unor clădiri din patrimoniu și împiedicând desfigurarea capitalei prin zgârie-nori de beton, cancerul orașelor istorice. Acest om al cifrelor a învățat dreptul din dorința de a salva clădiri cu încărcătură istorică de la distrugere precum și din lipsa de fonduri al asociației „Salvați Bucureștiul”, pe care a înființat-o, și care nu-și permitea angajarea unor avocați cu onorarii substanțiale. A demonstrat profesioniștilor dreptului că un diletant -amator, dar dublu olimpic la matematică- poate învăța și invoca cu succes în fața instanțelor dreptul românesc, învingându-și timiditatea naturală pentru a pleda cauza patrimoniului național. Cu o înfățișare adeseori boemă, își duce luptele liber alese în mod marțial. A ales să trăiască ca un român adevărat, și nu în afara granițelor țării noastre pentru un salariu ce i-ar fi asigurat prin străinătate o confortabilă singurătate.

Fără buget de campanie, Nicușor Dan a reușit într-un timp record să strângă în jurul lui numeroși oameni de cultură, de știință ce-i susțin public candidatura. Acum, precum mulți au subliniat deja, putem vota PENTRU cineva și nu împotriva eternei cloace ce s-a succedat la guvernare din 1990 încoace. Absolut elocvent este ultimul obiectiv din campania domniei-sale : „Respectarea legii în toate aspectele”, punct care, în stilul laconic ce-l caracterizează, consideră a nu necesita explicații.

Deoarece Capitala dă tonul restului țării, dacă aici lucrurile intră pe un făgaș normal și restul țării poate spera la ieșirea din marasmul în care patria noastră este scufundată de peste 20 de ani. Șansele de a se alege a lui Nicușor Dan sunt mari. Șansa noastră de a vedea o schimbare în bine este la fel de mare, dar depinde de un singur vot. Votul nostru, al fiecăruia.

Mesajul campaniei lui Nicușor Dan este perfect realist, într-adevăr suntem mai mulți decât cred ei. Ei fiind cei care până mai deunăzi reprezentau singurul simulacru de alternativă în fața urnelor.

Iar mesajul nostru, al celor ce nu frecventăm îndeobște spațiile de votare din scârba ce ne provoacă acest sinistru balet electoral este : da, Nicușor, TOATE se vor împlini, când vom voi !

Leave a Reply